VIDEO/ Hoții sunt prinși acum pe rețelele de socializare

Un jandarm aflat în timpul liber, petrecând puțin timp pe o rețea de socializare, a văzut postarea unui magazin, sub forma unui clip video de pe camerele de supraveghere, în care se reclama un furt.



Jandarmul și-a dat seama că îl recunoaște pe făptuitor și a decis să meargă în zona în care știa că l-a mai văzut cu alte ocazii.

Făptuitorul a fost depistat patru ore mai târziu, iar jandarmul a solicitat sprijinul colegilor aflați în serviciu.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost predat organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor.


Un jandarm aflat în timpul liber, petrecând puțin timp pe o rețea de socializare, a văzut postarea unui magazin, sub forma unui clip video de pe camerele de supraveghere, în care se reclama un furt. Jandarmul și-a dat seama că îl recunoaște pe făptuitor și a decis să meargă în zona în care știa că l-a mai văzut cu alte ocazii. Făptuitorul a fost depistat patru ore mai târziu, iar jandarmul a solicitat sprijinul colegilor aflați în serviciu. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost predat organelor abilitate pentru continuarea cercetărilor. #DGJMB #B2 #B3 #24din24 #cuochiiînpatru
Publicată de Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pe Miercuri, 12 februarie 2020

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii