Metroul din Drumul Taberei va funcționa din iunie 2020. Ministrul transporturilor a pus piciorul în prag

Lucian Bode, ministrul transporturilor, a declarat că nu mai acceptă termene sau scuze. Metroul din Drumul Taberei trebuie să fie gata și dat în folosință în iunie 2020.

metrou Drumul Taberei - info drumul taberei


Bode s-a întâlnit, la sediul Ministerului pe care îl conduce, cu toți factorii implicați în realizarea magistralei de metrou M5 – Râul Doamnei – Eroilor. La întâlnire s-a discutat despre stadiul de execuție și stadiul plăților la magistrala M5

Cu privire la magistrala M5 vă spun încă o dată că este un obiectiv foarte important care trebuie realizat atât pentru bucureșteni, cât și pentru toți cei care tranzitează Capitala și folosesc acest mijloc de transport. Vreau ca termenele pe care vi le-ați asumat să le respectați. Este o chestiune de respect și încredere reciprocă și, atât timp cât statul este partener onest și plătește la zi, așa și dumneavoastră trebuie să vă respectați ceea ce v-ați asumat prin contract, sau mai bine zis prin multitudinea de acte adiționale la contract. Știu că este un obiectiv mult întârziat, iar ultimul termen pe care mi l-ați transmis trebuie să fie termenul final. Nu mai accept niciun alt termen sau altă scuză, în afară de iunie 2020, a spus Bode.

La aceeași întâlnire, ministrul Lucian Bode a vorbit și despre M6 - 1 Mai-Otopeni. În cazul acestei magistrale au fost trecute în revistă problemele existente și soluțiile aferente acestora.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii