Restricţii de circulaţie în noaptea de Revelion

Petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei aduce cu ea şi probleme în trafic, normal. Zona respectivă trebuie ocolită, iar Poliţia Rutieră ne spune şi pe unde:



"În noaptea de 31 decembrie a.c., va avea loc petrecerea de Revelion 2020, în Piața Constituției.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier în perioada 31 decembrie 2019, începând cu orele 13.00 – 01 ianuarie 2020, până la orele 06.00, pe Bd. Unirii, perimetrul cuprins între Bd. I. C. Brătianu și Piața Constituției (inclusiv cele două bretele adiacente acesteia), dar și pe Bd. Libertății, segmentul de drum cuprins între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite.

Rute ocolitoare :

- Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Regina Maria;

- Calea 13 Septembrie – Str. Izvor– Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei;

- Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Str. Izvor;

- Bd. Unirii – Spl. Independenţei – Bd. Naţiunile Unite – Str. Izvor.



Brigada Rutieră Bucureşti recomandă tuturor conducătorilor de autovehicule să evite să se deplaseze în perimetrul de desfăşurare a evenimentului, să opteze pentru parcările din zona adiacentă, să circule cu maximă atenţie atunci când trec pe lângă grupurile de pietoni, să respecte indicaţiile și recomandările polițiștilor rutieri și să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate sau la culoarea verde a semaforului electric, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă."

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii