Pentru că vin Sărbătorile, începând de azi și până pe 3 ianuarie, adică timp de 3 săptămâni, cei cărora le plac colindele au la dispoziție un tramvai întreg să le asculte.
Societatea de Transport București (STB) și Primăria Capitalei au pus la dispoziție traseul liniei 1 și un tramvai modernizat, frumos împodobit, care va străbate centrul Capitalei şi le va oferi celor care călătoresc cu el colinde şi alte cântece de iarnă.
Tramvaiul, de tip Bucur LF, modernizat în Uzina proprie a STB, este decorat cu motive specifice sărbătorilor de iarnă și cu urarea „Sărbători fericite!”.
În tramvai au acces toţi călătorii, iar acesta are un program normal de funcţionare şi va opri în toate staţiile de pe traseul liniei 1.
În comunicatul Primăriei nu se spune și dacă în acest tramvai trebuie taxat bilet sau nu :))
0 Comentarii